Lili Sandu este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de la noi, iar acum este vedetă a postului Pro TV, căci se află la cârma emisiunii Vorbește Lumea. Atât pe plan profesional o duce bine, cât și pe plan personal. Este împreună cu Silviu Țolu, alături de care are un copil minunat. Înainte de această poveste de dragoste, moderatoarea TV s-a iubit cu Bogdan Stelea în urmă cu mulți ani. Ce spune acum despre relația cu fostul mare fotbalist?
Lili Sandu trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Silviu Țolu, tatăl copilului ei. Vedeta de televiziune o duce foarte bine atât pe plan sentimental, cât și profesional. De curând, a făcut dezvăluiri inedite despre fosta relație controversată pe care a avut-o cu Bogdan Stelea. Vedeta și fostul portar al „Generației de Aur” au avut o relație amoroasă, în urmă cu multă vreme. Pe atunci, Stelea era în prag de divorț de fosta lui parteneră. Acest lucru nu a fost deloc un impediment în povestea dintre el și Lili Sandu.
Prezentatoarea de la Pro TV a recunoscut public faptul că prima ei iubire a fost Bogdan Stelea. Chiar dacă diferența de vârstă dintre cei doi era de 11 ani, acest detaliu nu a contat deloc. Lili Sandu susține că nu s-a gândit o clipă că relația amoroasă cu Bogdan Stelea va fi cea care-i va aduce notorietate.
„Bogdan a fost prima mea iubire, a fost o iubire atât de intensă și atât de frumoasă aș putea spune, mă rog, cu mici scăpări. Eram un copil atunci când l-am cunoscut, Bogdan era mai mare decât mine cu unsprezece ani. Eram pur și simplu un copil care se îndrăgostise și își dăruise inima.
Eu când l-am cunoscut pe Bogdan nu știam foarte multe despre el, pe mine m-a atras el ca și bărbat. Punct. Nu m-am gândit niciodată că relația cu Bogdan o să îmi aducă notorietate și fac pasul ăsta pentru asta”, a spus Lili Sandu, în podcastul Ilincăi Vandici.
CITEȘTE ȘI: DIAGNOSTICUL PRIMIT DE LILI SANDU DE LA MEDICI, LA 29 DE ANI. NICIO FEMEIE NU-ȘI DOREȘTE SĂ AUDĂ ASTA
De asemenea, vedeta TV a ținut să precizeze un lucru important: fostul ei iubit era într-un proces de divorț, deci era separat sufletește de soția lui în momentul în care relația lor a început. Lili Sandu a punctat acest lucru tocmai pentru că de-a lungul timpului au existat tot felul de zvonuri legate de fosta lor relație.
„El a avut o situație la vremea respectivă, el era căsătorit. Eu când l-am cunoscut, Bogdan era într-un proces de divorț. Lucrurile astea nu se știau atunci pentru că eu nu apăream niciodată să vorbesc cu presa”, a mai adăugat aceasta.
CITEȘTE ȘI: LILI SANDU, DEZVĂLUIRI SURPRINZĂTOARE! DUREREA CARE ÎI MACINĂ SUFLETUL: „CU INTENȚII NU TOCMAI PURE”